American Music Awards 2018. Cel mai bine îmbrăcate vedete de pe covorul roşu

  • 176 afişări
10 octombrie 2018 Alexandra Necsoiu
American Music Awards 2018. Cel mai bine îmbrăcate vedete de pe covorul roşu

Galerie foto

American Music Awards 2018- bine îmbrăcateAmerican Music Awards 2018- bine îmbrăcateAmerican Music Awards 2018- bine îmbrăcateAmerican Music Awards 2018- bine îmbrăcate
Cei mai cunoscuţi artişti din industria muzicală au fost prezenţi pe covorul roşu la American Music Awards, care a fost suţinut la Microsoft Theater, în Los Angeles. Dacă până acum am vorbit de cel mai prost îmbrăcate vedete de pe covorul roşu la American Music Awards 2018, este rândul prezentării celor mai fascinante apariţii.
 
Nume importante atât din industria muzicală, cât şi din televiziune şi cinematografie au reuşit să ne încânte cu ţinutele lor în care, cu siguranţă, se remarcă efortul depus pentru a apărea pe listele celor mai impresionante ţinute ale serii. În cap de listă se numără Jennifer Lopez care, dacă până acum ne-a obişnuit cu rochiile sale extrem de sexy şi provocatoare, de data aceasta artista a optat pentru o ţinută mai light. Un decolteu adânc, cu care să-şi evidenţieze bustul generos, dar şi accentele feminine care i se potrivesc de minune, toate acestea au adus-o pe lista celor mai bune apariţii de la American Music Awards 2018. 
 
Urmată de aceasta este cântăreaţa Carrie Underwood, care  este însărcinată cu cel de-al doilea copil şi, în ciuda faptului că pentru o graviduţă este puţin mai dificilă căutarea ţinutei perfecte, care să o facă să arate minunat, artista a făcut cea mai bună alegere. Rochia lungă, cu şliţ adânc şi aplicaţii chiar în zona pântecului, au propulsat-o nu doar în topul listei, ci şi pe lista celor mai sexy mămici. 
 
La rândul ei, Amber Heard s-a remarcat cu apariţia sa extrem de elegantă. Actriţa a ales să poarte o rochie aurie cu sclipici şi şliţ adânc şi un machiaj care a ajutat-o să-şi accentueze ochii. Pentru Taylor Swift în schimb, putem spune că a fost seara ei, iar despre apariţia sa se poate spune multe. Rochia metalică de tip disco, de la Balmain, cu guler şi mâneci lungi, asortată cu cizmele ”din acelaşi film” peste genunchi, au ajutat-o să obţină un look inspirat din anii '60. Cântăreţei în vârstă de 28 de ani i s-a potrivit ca o mănuşă acest vibe, iar machiajul, parcă de felină, a fost cel care a ajutat la completarea look-ului.
 
Foto: Hepta

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: american music awards