Meghan Markle, cea mai ieftină apariţie din turneul internaţional

  • 985 afişări
29 octombrie 2018
Meghan Markle, cea mai ieftină apariţie din turneul internaţional

Galerie foto

Meghan Markle, rochiile din turneul internaţionalMeghan Markle, rochiile din turneul internaţionalMeghan Markle, rochiile din turneul internaţionalMeghan Markle, rochiile din turneul internaţional
Încă de când a intrat în Familia Regală, Meghan Markle ne-a convis: este o adevărată fashionistă, iar stilul său vestimentar este, fără niciun dubiu, o sursă ideală de inspiraţie pentru orice femeie. Elegante, rafinate, delicate şi feminine, aşa putem descrie apariţiile Ducesei de Sussex din timpul turneului internaţional. Ştie cum să jongleze cu piesele vestimentare cu accente masculine, făcând un simplu tuxedo parcă o reprezentare a feminităţii.
 
În timpul turneului regal, care a început pe data de 16 octombrie, perioadă în care Ducii de Sussex au vizitat  Australia, Fiji, Tonga şi Noua Zeelandă, am putut admira cele mai fascinante ţinute, dar mai ales, cele mai impresionante rochii, care pot fi purtate atât în timpul evenimentelor importante din viaţa noastră, cât şi în activităţile de zi cu zi. Smart casual sau ultra feminine, simple sau cu imprimeuri clasice, în cele mai simple note, dar cea mai stylish manieră, Meghan Markle a reuşit să obţină în turneul internaţional cele mai spectaculoase look-uri.
 
Dacă pentru prima apariţie după ce a anunţat că este însărcinată a ales să opteze pentru o rochie albă, multată, care purta numele ”Binecuvântată”, restul apariţiilor au fost urmate de piese vestimentare fluide, cu detalii în jurul taliei care să îi evidenţieze sarcina. Una dintre apariţiile memorabile ale soţiei Prinţului Harry din timpul turneului internaţional a fost cea în care Ducesa de Sussex a ales să poarte o rochie neagră ASOS Maternity, la doar 56 de dolari, fiind cea mai ieftină piesă vestimentară din turneul regal.
 
În încheierea turneului regal, Ducii de Sussex vor face o drumeţie, iar mai apoi vor participa la o recepţie la Auckland War Memorial Museum, unde vor vizita staţiunea Rotorua din insula de nord.
 
Imediat după nunta verişoarei Prinţului Harry, Prinţesa Eugenie, Casa Regală a anunţat că Meghan Markle este însărcinată în primul trimestru de sarcină. Pariurile în privinţa numelui bebeluşului deja au început să apară, iar Ducesa de Sussex a mărturisit că deja are o listă numeroasă din care va fi nevoită să aleagă împreună cu soţul ei.
 
Foto: Hepta
 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: meghan markle