Ce nume va avea copilul lui Meghan şi Harry

  • 156 afişări
19 octombrie 2018 Alexandra Necsoiu
Ce nume va avea copilul lui Meghan şi Harry

Galerie foto

Nume bebeluş regalNume bebeluş regalNume bebeluş regalNume bebeluş regal
Au trecut doar câteva zile de când Casa Regală a anunţat că Meghan Markle şi Prinţul Harry aşteaptă primul lor copil împreună. Cei doi se află acum în Australia, în primul lor turneu internaţional, timp de o lună, perioadă în care vor merge şi în Noua Zeelandă, Insulele Fiji şi Regatul Tonga.
 
Ducii de Sussex au mers pe plaja din Melbourne, alături de câţiva studenţi, iar Charlie Wolf, în vârstă de 12 ani, a profitat de oportunitate întrebând-o pe Meghan Markle ce nume a ales pentru bebeluşul regal.
 
”Am primit din partea tuturor o listă lungă cu nume, aşa că ne vom face timp să ne uităm peste ele”, i-a spus fosta actriţă.
 
De asemenea, o altă elevă, Ella Burns, le-a spus reporterilor că ”Nu s-a gândit încă la un nume. Este încă prea devreme”.
 
Meghan Markle este însărcinată în 12 săptămâni, iar în primăvara anului următor, soţia Prinţului Harry va deveni mamă pentru prima oară. Până acum, sarcina merge foarte bine, iar în momentul în care se confruntă cu lipsa somnului, face yoga.
 
Casele de pariuri din Marea Britanie au început deja să facă predicţii în privinţa numelui bebeluşului regal, iar în cazul în care acesta va fi de sex feminin, Victoria este în topul favoritelor, urmat de Alice şi Elizabeth. Dacă Meghan Markle şi Prinţul Harry vor deveni părinţi de băiat, pronosticurile spun că Albert sau Arthur, urmat de Alexander. Bineînţeles, nume precum Diana sau Charles nu sunt deloc excluse.
 
Foto: Hepta
 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: meghan markle