Luminiţa Anghel, victima violenţei domestice. Dezvăluiri făcute chiar de artistă

  • 1220 afişări
22 octombrie 2018
Luminiţa Anghel, victima violenţei domestice. Dezvăluiri făcute chiar de artistă

Galerie foto

Luminiţa AnghelLuminiţa AnghelLuminiţa AnghelLuminiţa Anghel

Luminţa Anghel a dezvăluit că a fost lovită de unul dintre partenerii săi.

În emisiunea Teo Show de la Kanal D, Luminiţa Anghel a făcut câteva dezvăluiri din viaţa intimă de cuplu, mărturisind că a existat un moment în viaţă în care a fost lovită de partener. Fiind o fire vulcanică şi o femeie puternică, celebra artistă a pus capăt relaţiei amoroase.

Vedeta a explicat, de asemenea, că părinţii ei nu au ştiut niciodată nimic, deoarece a vrut să-i protejeze.

„I-am protejat (pe părinţii ei n.r) din multe puncte de vedere. Cu nefericirile mele în dragoste. Mama n-a ştiut niciodată dacă am fost vreodată sau nu lovită de un bărbat. N-au ştiut. Eu am fost un copil care şi-a asumat, până în prezent, când nu mai sunt copil, greşelile şi luările de decizii greşite”, a declarat cântăreaţa.

„Atunci am simţit furie. În cazul meu furie, pentru că nu s-a întâmplat des şi nici foarte grav. Dar s-a întâmplat o dată în viaţă.

Şi eu sunt o fire foarte vulcanică. Îmi ies din sărite foarte uşor şi sunt ca un cocoş, chiar dacă sunt pitică. Şi la vremea aceea eram cu zece kilograme mai slabă ca acum. Săream să mă apăr. Furie. Bineînţeles că nu s-a pus problema unei victime, în sensul că nu am rămas. Niciodată nu am rămas în relaţia în care am văzut că ar putea exista un final mai tragic decât pare”, a mai declarat solista.

Luminiţa Anghel s-a căsătorit în 2011 cu Silviu Dumitriade, după ce a încheiat încă din 2003 mariajul cu Marcel Puşcaş. Este mama a doi copii, unul biologic, Filip, şi unul adoptat, David. Certurile cu fiul ei vitreg, David Puşcaş, i-au cam îndepărtat pe cei doi. 

Foto Facebook

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: victima , violenta